Viscolul

Viscolul ştrengar se joacă
cu băieţii pe toloacă,
fulguşori sprinţari de-afară
după gulere strecoară.

Îl prind picii la fuguţa
şi îl trag cu săniuţa.

Viscolul se îmblânzeşte,
pe copii nu-i ciufuleşte,
colorează doar bujori
pe fierbinţii obrăjori.